No strings attached?

S-a aşezat praful în rotocoale mărunte de când am încuiat ultima dată uşa peşterii. Aproape că uitasem că port zilnic cheia de gât , mai se bălăngăne dintr-o parte într-alta, mai mă apasă pe piept, dar nu se pierde. Niciodată nu se pierde. E greu să regăsesc conexiuni uitate de timpuri derulate frenetic între continente, voci, şuete de tot felul, aluzii amestecate şi bagaje supraîncărcate. Degetele aproape se frâng în încercările de compensare a poveştilor în cuvinte. Senzaţiile diforme de încrâncenare reconectare şi reverii efervescente, de astă dată meritul oraşelor ce vibrează diferit şi halucinant mă vor determina să mai plutesc în nonrealitate pentru o perioadă. Încă resping brutal cunoscutul obişnuit şi reactualizez în memorie întâmplări, oameni dragi şi emoţii. Pulsez încă în ritmuri străine.

Făurirea tiparelor fotografice

Din când în cînd îmi abandonez cuvintele imaginilor.

Deziceri

Sunt aromată de cuvântări pe care aş fi vrut să le făuresc, de pagini citite şi uitate, de fraze scrise şi şterse şi sterse şi scrise. Bucureştiul nu e blând la revederi distanţate, îşi deschide braţele doar amanţilor fideli. Nu îmi mai întind nevroza neobrăzat în faţa curioşilor, năucirile mele au destinatari precişi. Mi-am categorisit gândurile (maladive, duioase, tăioase, neobrăzate) în taste. Îmi port telefonul ca jurnal de bord. Nu învăţ, nu execut decizii, nu mă avânt. Doar palpez în tresăltări anonime, iar penelul îmi iubeşte arareori nebunia.

Dănţuiri parolate

Blog în comă.

Pécs - o promenadă ungurească

Printre decizii de stăpânire a viitorului într-un mod mai mult sau mai puţin radical, gândurile îmi flutură la prietenii de peste mări şi oceane, munţi şi castele presărate de nisip, oamenii primelor mele emoţii europene, primelor trepte suburbane.
Mă uit la fotografii ce se derulează înaintea-mi parcă aruncate de-a valma şi tânjesc după oraşele care te prind de mână şi nu îţi mai dau drumul vreodată.
Suspinele curg gârlă la ideea că nu voi mai apuca să-i revăd vreodată pe omuleţii de pe tărâmuri îndepărtate.
Dar sentimentalismele îşi şterg nasul, delicat, în batista brodată şi îşi întind gâtlejele către locaţii mai apropiate, aşteptate cu respiraţia oprită şi bagajul la uşă.
Desigur, evenimentele sociale nu se pot repeta la infinit, însă chiar trebuie să meditez conştiincios la realitate de pe acum?
Nu, o să-mi mai dau răgaz o lună, o lună în care să uit că trebuie.
Sursă foto

Ziua în care m-am trezit proastă

Se pare că cineva up there a avut chef de joacă azi şi a aliniat planetele într-un mod total bizar, acţiune care, desigur, mi-a dat dat peste cap toată karma şi mai mult decât atât, este extrem de posibil să îmi fi golit creierul de toate informaţiile acelea pe care am încercat să le sedimentez pe parcursul a 21 de ani. (da, am început să acumulez informaţii încă din perioada diaper - pooper). Într-o tentativă de a-mi spori cunoştinţele profesionale practice, m-am supus (nesilită de nimeni şi în plenitudinea facultăţilor mentale) unui interviu pentru obţinerea unui internship. Toate bune şi frumoase (mai mult sau mai puţin) până în momentul primirii listei cu întrebări ce doreau să verifice dacă sunt ancorată în realitate şi dacă mai ciulesc din când în când urechile la ce fac mai marii la nivel internaţional. Ah, da şi dacă am o leacă de cultură generală. Eul meu încrezător şi cu idei de optimism sublim a bifat fluierând zburdalnic (s-ar găsi individe obosite de tumultul social prin care şi-au discutat existenţa să spună că fluieratul era mai degrabă ascuns sub coatele ce păzeau foaia de hârtie menită să-mi asigure viitorul luminos, însă acestora le-am spune să îşi regăsească that inner child pierdut pe sub toate straturile de bitchiness) printre gramatici neevoluate şi sinonimie...până...pînă ce a întors pagina. Şi de-aici povestea devină absurd de tristă, într-atât de tristă încât chiar şi scenariştii de telenovele ar cere suplimentarea stocului de şerveţele. "Cine a inventat radioul?" râd sadicele litere în timp ce individa plăpândă din mine începe agresarea furtunoasă a pixului ei galben. "Cine a fost singurul cercetător român care a primit premiul Nobel?" - uhh, uhh, să vedem, să vedem...individa hasn't got a clue. Cu capul plecat şi cu privirea tremurândă (sunt mioapă) recunosc în mod public că a existat această fatidică zi în care I screwed up un interviu la modul cel mai ruşinos datorită ignoranţei ce îmi umileşte mănuşiţele. Nu mai sunt demnă de statutul de cetăţean al acestei comunităţi. Off with my head!
sursă foto

Înscrisuri postum tardive - Ave Deutschland

Am lipsit cam mult de-acasă şi mireasma-mi s-a cam scurs prin crăpătura din colţul stâng al geamului. Am finalizat incursiunile europene tocmai când mi s-a deschis apetitul pentru cele africane. Nu-i bai, natura-mi optimistă îşi revarsă şoaptele asupra scepticismului românesc în cea mai pură formă şi-mi zice: îi o grămadă adunată frumuşel de timp în desagă. Germania e o ţară foarte locuibilă. Suficient de locuibilă încât să te dezveţi de la programul nonstop al supermarketelor, de la audierea opţiunilor muzicale ale celorlalţi cetăţeni în trafic sau în metrou, de la regula cu "nu călcaţi iarba, că vă ia...muma pădurii şi vă fierbe în ceaunul ei smolit", de la şoferi care te trimit la skydiving gratuit când încaleci o zebră verde sau de la ăl bogdaprostea pe care îl rosteşti în gară când afli că dânsul, şi anume trenul, mai întârzie o leacă ( dacă îi sub o jumătate de oră nici măcar nu îmi ridic privirea). Cu greu, dar te înveţi. Şi cu ce mai te poţi învaţa cu chiu şi bai? Cu mersul pe bicicletă ( pe străzi, pe trotuare, prin parcuri - pot aici să subliniez cu două linii parcuri?), cu lăfâitul pe iarbă în timp ce îţi fâlfâi paginile din Hesse, cu patiseriile nemţeşti, cu mirosul de flori de pe străzi, cu oamenii care te direcţionează corect sau care te ajută cu bagajul, cu sistemul lor de căi ferate, cu vânzătorii care îţi fac cadou produse, cu librăriile pe 2 etaje şi secţiunile de limbi străine, cu liniştea din cartiere şi nu în ultimul rând cu berea nemţească. Asta-i cea mai grea parte. Până una alta, investighez comunicările intercontinentale, toate pe fondul sesiunii. Sau al petrecerilor în cinstea sesiunii. Una sau alta.
(foto multe - cunoaştem - what can I do if I'm a photo whore?)