Intimităţile fostului urban

Iaca mă parolam despre diverse banalităţi mai importante decât toată lumea mea şi lumea lui la un loc şi dintr-o dată mi-am dat seama că îmi îngheaţă nasul în fiece zi, dimineaţa mai puţin decât seara şi că e prima sâmbătă, de când îmi plimb picioarele pe tărâmuri noi şi nespintecate în felurite amestecături de amintiri, în care răsăritul nu mă prinde în forfota unui autobuz matinal, prima sâmbătă în care nu mă port irascibil şi grosolan şi nebuneşte şi nu îmi vâr unghiile în sunete animalice.
Şi mi-am dat seama că cetăţenii acestui oraş, nu-i politicos să generalizez, cetăţenii, în marea lor parte, nu îmi înţeleg umorul, m-ar vârî cu măturoriul sub covor, pentru că adevărurile mele sunt prea vizuale şi tangibile.
Şi mi-am dat seama că sunt puţini cei ca tine, care îmi întorc vorbele, mă bulversează şi mă răstălmăcesc, mă dărâmă în bucăţi doar, doar ce-oi învăţa să mă reclădesc de una singură.
Atunci, în exacta secundă 47, mi-am dat seama că mi-e dor de tine şi că tare tolomaci mai fuserăm că nu am profitat de vremea în care am respirat aerul aceluiaşi urban.