Pécs - o promenadă ungurească

Printre decizii de stăpânire a viitorului într-un mod mai mult sau mai puţin radical, gândurile îmi flutură la prietenii de peste mări şi oceane, munţi şi castele presărate de nisip, oamenii primelor mele emoţii europene, primelor trepte suburbane.
Mă uit la fotografii ce se derulează înaintea-mi parcă aruncate de-a valma şi tânjesc după oraşele care te prind de mână şi nu îţi mai dau drumul vreodată.
Suspinele curg gârlă la ideea că nu voi mai apuca să-i revăd vreodată pe omuleţii de pe tărâmuri îndepărtate.
Dar sentimentalismele îşi şterg nasul, delicat, în batista brodată şi îşi întind gâtlejele către locaţii mai apropiate, aşteptate cu respiraţia oprită şi bagajul la uşă.
Desigur, evenimentele sociale nu se pot repeta la infinit, însă chiar trebuie să meditez conştiincios la realitate de pe acum?
Nu, o să-mi mai dau răgaz o lună, o lună în care să uit că trebuie.
Sursă foto

Înscrisuri postum tardive - Ave Deutschland

Am lipsit cam mult de-acasă şi mireasma-mi s-a cam scurs prin crăpătura din colţul stâng al geamului. Am finalizat incursiunile europene tocmai când mi s-a deschis apetitul pentru cele africane. Nu-i bai, natura-mi optimistă îşi revarsă şoaptele asupra scepticismului românesc în cea mai pură formă şi-mi zice: îi o grămadă adunată frumuşel de timp în desagă. Germania e o ţară foarte locuibilă. Suficient de locuibilă încât să te dezveţi de la programul nonstop al supermarketelor, de la audierea opţiunilor muzicale ale celorlalţi cetăţeni în trafic sau în metrou, de la regula cu "nu călcaţi iarba, că vă ia...muma pădurii şi vă fierbe în ceaunul ei smolit", de la şoferi care te trimit la skydiving gratuit când încaleci o zebră verde sau de la ăl bogdaprostea pe care îl rosteşti în gară când afli că dânsul, şi anume trenul, mai întârzie o leacă ( dacă îi sub o jumătate de oră nici măcar nu îmi ridic privirea). Cu greu, dar te înveţi. Şi cu ce mai te poţi învaţa cu chiu şi bai? Cu mersul pe bicicletă ( pe străzi, pe trotuare, prin parcuri - pot aici să subliniez cu două linii parcuri?), cu lăfâitul pe iarbă în timp ce îţi fâlfâi paginile din Hesse, cu patiseriile nemţeşti, cu mirosul de flori de pe străzi, cu oamenii care te direcţionează corect sau care te ajută cu bagajul, cu sistemul lor de căi ferate, cu vânzătorii care îţi fac cadou produse, cu librăriile pe 2 etaje şi secţiunile de limbi străine, cu liniştea din cartiere şi nu în ultimul rând cu berea nemţească. Asta-i cea mai grea parte. Până una alta, investighez comunicările intercontinentale, toate pe fondul sesiunii. Sau al petrecerilor în cinstea sesiunii. Una sau alta.
(foto multe - cunoaştem - what can I do if I'm a photo whore?)