În prag de an II

Ţin bine minte. Anul trecut, cam în aceeaşi perioadă, mă zbăteam între incertitudini decizionale de toate culorile, formele şi mărimile. Mă întrebam dacă am făcut alegerea corectă în ceea ce priveşte facultatea, locaţia şi desigur dacă voi reuşi să fac faţă cel puţin satisfăcător valului de schimbări. Iar asta pentru că niciodată nu am fost prea grozavă la a întâmpina cu naturaleţe schimbările. Mereu am oscilat între spontaneitate şi meditare, între un eu constant incert şi negativist şi un sine dornic de aventură şi schimbare. Mutatul în Bucureşti, cu toate simbolismele, penitenţele asumate şi auto-impuse ce au urmat de la sine şi începutul facultăţii au trecut în acelaşi ritm alert. Nesiguranţele de început au fost urmate de îngrijorările în ceea ce priveşte finalizarea proiectelor, capacitatea de a mă ridica la un anumit nivel (impus fie de mediul academic, fie de mine) sau cea de a interacţiona cât mai eficient.
Îmi aduc aminte cum la mai toate seminariile din semestrul I, profesorii erau intrigaţi în legătură cu motivele alegerii acestei facultăţi în defavoarea altora. Răspunsul nu l-am aflat în totalitate decât după finalizarea unui an de studiu.
E simplu:
- pentru că a fost, este şi în mod cert va fi o provocare;
- pentru că mă determină să vreau să devin mai bună, ca specialist sau pur şi simplu ca persoană;
- pentru că îmi deschide orizonturile;
- pentru oamenii grozav de faini din jurul meu, voluntariate sau activităţi extracurriculare;
- pentru că îmi motivează toţi neuronii să joace salsa şi bachata în ritmuri culturale, reprezentând parcă o frescă a vieţii mele viitoare.
De parcă un moşuleţ înţelept m-ar privi înţelegător şi mi-ar spune "nu toate drumurile tale vor fi pavate, dar în mod cert vei ajunge întotdeauna la destinaţie".
Şi într-un final, pentru că mă mulţumeşte. Iar acest lucru ar trebui să sintetizeze totul.

Manifestări de lenevie intensă

Ora 3:24. Aerul din cameră îmi este invadat de un miros acut de ploaie. De 3 zile încerc să mă autoconving că nu este deloc bine să las însuşirea cursului de teoria organizaţiilor pentru ultima noapte înaintea examenului, cum de altfel îmi este rutina din timpul sesiunii. Încercare eşuată, mai mult decât evident, pentru că iată-mă din nou cu câteva ore înaintea examenului, somnoroasă, puţin stresată şi cu dorinţa puternică de a inventa scenarii mortuare ingenioase pentru acest curs. Şi mai există, desigur şi tendinţa de a lăsa totul baltă şi de a nu mă prezenta la examen, tendinţă care va fi mai mult ca sigur ignorată. Ultimul examen din anul 1 se vrea executat într-o notă dramatică. Mademoiselle Madelaine se vrea pe un şezlong comod, savurând briza mării şi un cocktail cu ananas, pe o plajă simandicoasă din Caraibe. Mademoiselle Madelaine vorbeşte la persoana a III-a pentru că este o boemă enigmatică.

Practicile secrete ale colegilor de facultate.

Ieri am avut ocazia să fiu introdusă teoretic în lumea secretă a „student - boy talk”.
Când se petrec cele mai multe aceste „boy talk”? De cele mai multe ori la facultate, înainte de începerea cursurilor sau în timpul acestora, graţie tehnologiei moderne.
Actorii? Desigur, exclusiv studenţii studioşi care participă, cel puţin fizic, la cursuri.
În ce constau aceste discuţii ce „au trezit” secole de-a rândul intriga şi teama femeilor?
Eu le-aş caracteriza scurt şi concis: bârfă. Se pare că ocupaţia preferată a dragilor mei colegi de facultate este să analizeze atent ţinutele vestimentare, coafura, manichiura, pedichiura, tonurile asortate de culori, prezenţa sau absenţa machiajului şi desigur aspectele pur fiziologice ale colegelor. („bă, nu ţi se pare că X are un cur mai mişto decât Y?”)
Ahh...şi era să omit: fac comentarii cu privire la posibila viaţă sexuală a fetelor. Spun posibila pentru că se pare că ei, bărbaţii, au un sistem foarte „bine pus la punct”, care îi ajută să îşi dea seama dacă o persoană, tipă în cazul acesta, are o viaţă sexuală activă sau nu.
Şi acesta se poate rezuma rapid: dacă o tipă este introvertită, îi este aplicată rapid ştampila de „veşnic virgină”. Dacă, dimpotrivă este extrem de deschisă, comunicativă şi verdictul este pe măsură. Şi este evident opusul primului.
Am fost cu atât mai şocată la aflarea informaţiilor despre aceste tabieturi, cu cât eram ferm convinsă că toţi cei care participăm la cursuri o facem din dorinţa clară de a învăţa şi nu pentru a emite judecăţi în privinţa detaliilor vieţilor private ale colegilor.
Ar fi cazul să mă simt flatată sau insultată, la auzul comentariilor pozitive sau negative? Poate da...dacă încă aş fi în şcoala generală. Încep să mă conving de veridicitatea acelui „mit urban” conform căruia bărbaţii sunt cu 5 ani mai imaturi decât femeile. Şi o să îl şi extind: cel putin 5.

Moment de reculegere

Urmărit reclamele colegilor de la Organizaţia Virtuală: checked.
Examen franceză: checked.
Asistat curs teoria organizaţiilor: checked.
Primit diplomă Organizaţia Reală: checked.
Minunat când a trecut anul asta atât de repede: checked and double checked.
Let's pay our respects folks: azi a fost ultimul curs din anul I.

Bună dimineaţa..cât e ceasul?

Nu ştiu unde este semnul întrebării pe tastatura în română asa că sunt nevoită de fiecare dată să revin la cea în engleză pentru a fi cât de cât coerentă.
M-am trezit buimacă, întrebându-mă unde sunt şi cum am ajuns aici. Ora telefonului nu corespunde cu cea a laptopului, prin urmare încă mă întreb cât este ceasul. Bănuiesc că aş putea estima după prezenţa sau absenţa soarelui de pe cer, dar ca atâtea alte domenii, şi acesta mă limitează.
Este atat de linişte încât singurul lucru care se aude este bătaia degetelor pe tastatura.
Am analizat cu multă atenţie blogurile colegilor mei câştigători ai Olimpiadelor Comunicărilor. M-am simţit mică, ca o intrusă în lumea adevărată a adulţilor. Precum copilul acela căreia i se spune să se ducă să se joace în camera lui. "Aici, nu-i voie, noi vorbim lucruri de oameni mari".
Nu înţeleg de ce pe blog nu am naturaleţea din mailurile pe care i le trimit uneia dintre prietenele mele cele mai bune. Poate când o să reuşesc să îmi asum critica o să devin mai naturală şi implicit mai bună.
Sau poate că nu. Poate nu trebuie să avem toţi aceleaşi preocupări. Poate nu o să îi acord niciodată administraţiei sau politicii un statut fundamental, cu toate că sunt conştientă de importanţa lor. Poate o să mă mulţumesc să transpun faptele sociale înconjurătoare în cuvinte. Şi încerc să mă conving că asta nu mă face nici mai bună, dar nici mai puţin bună decât restul.
Simt în permanenţă nevoia de reconfirmare şi trăiesc cu impresia că nu am demonstrat nimic nimănui, cu toate că încerc să mă mint că nici măcar nu îmi doresc lucrul asta.
Îmi este frică de atâtea lucruri încât probabil ar trebui să mă autoizolez într-un colţ al camerei mele.

Studenţii lucrează mai bine sub presiune.

Facultatea m-a pus în faţa obligativităţii realizării proiectelor, pe diverse teme şi în diverse contexte, bazate în principal pe creativitate, inovativitate, transmiterea unei opinii personale argumentate coerent şi desigur respectarea normelor academice de redactare.
Experienţa primului semestru m-a determinat să îmi impun nişte reguli de realizare a acestora, reguli ce priveau în primă instanţă respectarea orarelor de lucru şi evitarea amânării efectuării proiectelor pe ultima sută de metri.
Desigur, totul sună mai bine în teorie decăt în practică. Prin urmare, iată-mă din nou cu 2 zile înainte de deadline lucrând încă la proiectul pentru protocol instituţional.
Şi în perioada în care unii dintre colegii mei mult mai conştiincioşi, realizau probabil concluziile proiectului lor, eu nu stabilisem nici măcar tema acestuia.
Am stabilit totuşi tema (pe la 4 dimineaţa, ziua curentă) şi mă declar satisfăcută de progresul realizat până în acest moment. Mai mult decât atât, sunt ferm convinsă că evenimentul realizat pentru încurajarea noilor tipuri de artă contemporană, în principal cele legate de arta stradală urbană ar fi primit cu receptivitate dacă ar fi pus în practică.
Prin urmare mă văd nevoită să trasez o concluzie, pe care probabil o voi eticheta ca teorie bazată pe experienţă personală: studenţii lucrează întotdeauna mai cu spor când sunt în criză de timp.