Concluzii succinte referitor la noaptea institutelor culturale

i. Nu e prea fun dacă nu participi într-un număr cât mai mare ;

ii. Gratuitatea poate conduce la haos şi kitch;

iii. E indicat să îţi alegi un singur public ţintă şi să depui efort pentru a satisface doleanţele acestuia;

iv. Bulevardul Daciei nu este luminat noaptea. Al naibii de iritant;

v. Muzicalurile frantuzeşti contemporane nu sunt prea reuşite;

vi. Românii îşi reprimă în mod automat natura bisexuală;

vii. Românii sunt excesiv de homofobi.

Voluptate casabilă, făcută falduri şi creţuri – exorcism al spaimei de prejudecăţi.

O incursiune mai mult sau mai puţin revelatoare în lumea galeriilor de artă bucureştene mi-a oferit ocazia unei timide analize sociale.
Astfel, un bărbat trecut de 40 de ani, plictisit de experienţa vieţii, incult în ale simţurilor, puţin voyerist, privea nelămurit galeria de nuduri încadrate perfect în ramă.
Cineva spunea că un om va aprecia calitatea unor nuduri sub formă de artă, doar după ce va lăsa deoparte voluptatea cărnii.
Privim mai întâi cu ochii de animal şi apoi cu cei de fiinţe raţionale.
Prin urmare, o expoziţie de fotografii ce ilustrează nuduri nu e numai un exerciţiu de dat cu presupusul în legătură cu verosimila calitate a fotografiilor şi realul talent al autorului ci şi o posibilitate de a compara, imita, de a stârni dorinţe, în ultimă instanţă.
În ceea ce mă priveşte, încă nu m-am decis dacă voyeurismul se manifestă în privinţa practicilor sexuale sau în privinţa celor sociale.
Şi asta pentru că lumea este un întreg laborator de observaţie.

Îndeletniciri văratice

Uite cum mi-am irosit 40 de minute din viaţă ţesălându-mi părul şi lungindu-mi genele, ca o veritabilă urmaşă a lui Eva. Spun irosit, pentru că este oricum mult prea cald şi probabil până la colţul blocului rimelul mi se va scurge pe faţă, transformându-mă în potenţiala nouă prietenă a celor din grupul emo, ce se strâng, fără greş în fiecare vineri în faţa mallului.
Şi pentru că oricum am fost abandonată (urăsc oamenii care nu răspund la mesaje, mailuri, telefoane) şi prin urmare pedepsită să fiu deprimată într-o zi de vară, îmi petrec existenţa în canapea fie cu un ochi în televizor, fie în calculator, fie cu amândoi pe o carte.
Cum se face că vara parcă zgomotul de la maşini se aude mai tare? Şi cum se face că toată lumea pleacă din oraş în căutare de himere nebănuite când se întâmplă atât de multe lucruri chiar aici?
Parol că scotocind prin boscheţii de la Romană ar putea fi o activitate plăcută. Poate am găsi chiar boschetul în care s-a împuşcat Urmuz.
Sau plimbatul cu metroul dintr-o parte într-alta a oraşului. Şi de ce nu se mai ţin bătăile cu flori ca în vremea vechilor Bucureşti?

Iniţiative cu caracter populist II

Pentru că este mult prea cald ca să încercăm măcar să arătăm decent în timpul zilei, propun să populăm străzile Bucureştilor noaptea, în încercarea frenetică de a ne culturaliza. Sub acest slogan, în realitate încerc să transform populaţia bucureşteană în animale nocturne.

Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru nr. 38)
Expozitie de fotografii "Atmosfera jazz"
Vlad Eftenie, Rares Avram, Bogdan Tutuneanu, Gabriel Barbu
21.00 Seara de proiectii de filme. :
Dimineata Regia: Radu Jude, Acasa , Regia: Paul Negoescu, Happiness, Regia: Sophie Barthes, Moment of Glory Regia: Hendrik Moonen, Tanghi Argentini" de Guido Thys, "Der Ostwind" de Kohl Galss, "Euthanasia" de Adrian Grenier si "Printed rainbow" de Gitanjali Rao.
23.00 Concert de jazz - Cristian Soleanu Quartet

British Council (Calea Dorobantilor 14)
18.00 program dedicat copiilor "Un britanic ii spune copilului tau o poveste"
Proiectia filmului 24 hour Party People

Institutul Francez (Bd Dacia 77)
19.30 Muzica si Cinema: Scurmetajele lui Chaplin acompaniate muzical de Emy Dragoi
00.00 Proiectie filme "La vie en rose/La Mome de Olivier Dahan" (2007), cu Gerard Depardieu si Marion Cotillard + o proiectie dedicata regizorului Michel Gondry

Institutul Cervantes ( Marin Serghiescu, 12)
Proiectia filmelor "Cria Cuervos" (1976) de Carlos Saura, "Cosas que nunca te dije" (1996) de Isabel Coixet si "Intacto" (2000) de Juan Carlos Fresnadillo.

Goethe Institut (Henri Coandă 22 )
"40 de ani de arta video in Germania"- 59 de filme semnate de diferiti artisti

Institutul Italian de Cultura (Aleea Alexandru, 41)
21.00 "Glasul lunii/La Voce Della Luna", de Federico Fellini.

Centrul Cultural al Republicii Ungare ( Batistei 39)
18.00 Concertul flautistului FÜLEP Márk, la pian GÁBOR József

Manifestări de lenevie intensă

Ora 3:24. Aerul din cameră îmi este invadat de un miros acut de ploaie. De 3 zile încerc să mă autoconving că nu este deloc bine să las însuşirea cursului de teoria organizaţiilor pentru ultima noapte înaintea examenului, cum de altfel îmi este rutina din timpul sesiunii. Încercare eşuată, mai mult decât evident, pentru că iată-mă din nou cu câteva ore înaintea examenului, somnoroasă, puţin stresată şi cu dorinţa puternică de a inventa scenarii mortuare ingenioase pentru acest curs. Şi mai există, desigur şi tendinţa de a lăsa totul baltă şi de a nu mă prezenta la examen, tendinţă care va fi mai mult ca sigur ignorată. Ultimul examen din anul 1 se vrea executat într-o notă dramatică. Mademoiselle Madelaine se vrea pe un şezlong comod, savurând briza mării şi un cocktail cu ananas, pe o plajă simandicoasă din Caraibe. Mademoiselle Madelaine vorbeşte la persoana a III-a pentru că este o boemă enigmatică.

Ploaia e întotdeauna mai caldă primăvara

E trist atunci când îţi încalci propriile reguli, ce cu multă muncă s-au sedimentat în fiinţa-ţi.
Este şi mai trist când conştientizezi acest lucru şi cu toate că te priveşti obiectiv, din spatele unui geam de sticlă murdar, nu reuşeşti să te detaşezi de sinele acela care parcă putrezeşte ca un măr plin de viermi.
Şi te întrebi atunci, cum de ai ajuns să fii persoana aceea, ce îţi crează repulsie grotească, care aşteaptă tăcută şi nevrotică lângă telefon. De parcă ai aştepta ca cineva să te treacă peste viaţă, ghidându-te numai din sforile imaginare ce îţi constitue existenţa.
Dar viaţa e mai mult decât un telefon care nu sună.
Şi pe deasupra oamenii sunt nişte creaturi dubioase, care nu spun niciodată lucrurile potrivite la momentul potrivit, dintr-un dumnezeu ştie care motiv.

Home sweet home?

Reîntoarsă în urbea natală, după o relativă lungă despărţire, am fost surprinsă (plăcut) să descopăr locuri noi, magazine noi, un aspect general mai modern, în schimb aceeaşi atitudine şi perspectivă limitată a tipicului cetăţean de oraş mic de provincie.
Când oare o să înţeleagă aceste personaje că nu este nimic rău în a ieşi din tipare? Că nu este nimic ciudat în a fi altfel? Oamenii sunt diferiţi, nu toţi suntem frământaţi din acelaşi aluat.
Şi aş dori să fiu lămurită de ce, dacă îndrăzneşti să te avânţi în gura mare şi bârfitoare a oraşului, să zicem într-o sâmbătă seară, (când această creatură -oraşul- se vrea hrănită) împreună cu o prietenă, lumea te priveşte dubios, mergând chiar până la prezumţia că orientarea ta sexuală nu s-ar încadra în cea a majorităţii, dar dacă eşti însoţită de mai mult de 3 prietene atunci devii automat populară? Şi de ce nu se aplică acelaşi verdict tipilor?
Iar dacă tot suntem la acest capitol, domnilor, când o să vă lămuriţi că abordările de genul "păpuşa, ce sexy eşti", "mamă, ce frumoasă e fata asta", "eşti pizdă", sau claxonările repetate nu reuşesc decât să ne trezească repulsia totală şi singurul lucru pe care îl veţi obţine va fi în cel mai bun caz o categorisire în clasa "ignorant limitat".
Secolul 21 - originalitatea se cere în toate domeniile vieţii sociale, implicit în textele de agăţat.