Atitudini diforme

Iarna se descrie de la sine printr-un peisaj sistematic de copaci bătrâni (iarna îi încarcă cu 100 de ani), frunze adăpostind crengi putrede, note muzicale aruncate de-a valma din etajul 9 al unei garsoniere. Imagini aneantizate sau nu despre o copilărie lângă o sobă roşiatică sau frigul unei străzi ce foşneşte frenetic într-un cotlon fantasmagoric şi delirant al minţii. O masă dreptunghiulară, amorţită de timp îşi dezvăluie simbolistica familiară, privită prin ochii unui copil ce crede că unei păpuşi nu îi poate reteza nimeni capul. Luminiţe uşor kitchioase pălpâie pe o stradă unde vrei să îngheţi, într-o aură mensuală uşor anormală. Cărţi dragi de poveşti aliniate perfect pe sertarul unui birou anemic. Haine moi în care te-ai purifica periodic fără teama vestigiilor prea prozaice, totul pe fondul unei delăsări paradiziace. Rotirea unui carusel imaginar ce aproape te sugrumă, te indispune, dar te adulmecă şi nu îi poţi rezista. Siguranţa luminii bâjbâite ce poartă paşii încărcaţi spre casă. Nu ştiu dacă zăpada va fi la fel de candidă în Bucureşti.

Istorisiri cu şi despre metrou II

Poate vă amintiţi acţiunea despre care vă povesteam referitor la utilizarea civilizată a scărilor rulante. Ei bine, m-am gândit că o astfel de acţiune ar trebui extinsă şi la nivelului conduitei în metrou. Supun atenţiei câteva reguli simpliste ce se doresc respectate în timpul utilizării acestui mijloc de transport (şi nu numai):
- ascultatul muzicii la un volum scăzut (poate că nu este teribil de evident, însă există persoane care rezervă timpul petrecut în metrou lecturii, studiului, meditatului asupra paradigmelor interculturale, asupra clivajului dintre pulsiunile erotice si cele distructive, sau pur şi simplu dormitatului. dacă nu vrei să ţi se sforăie în urechi, mai bine ţi-ai comprima tentaţia de a-i forţa pe cei din jur să-ţi tolereze muzica);
- respectarea unei minime doze de discreţie (chiar nu este necesar să învălui aerul şi aşa irespirabil cu bancuri stupide sau povestiri năstruşnice din viaţa ta. poate ai impresia că în acest mod obţii cele 15 minute de faimă, însă îmi pare rău să te anunţ că de fapt chiar nu îi pasă nimănui.);
- renunţarea la tentativa de a obţine contact fizic cu persoane necunoscute,în timpul aglomeraţiei din orele de vârf( rezolvarea nevoii de afecţiune ar fi adoptarea unui căţel comunitar).
În altă ordine de idei, având în vedere faptul că mulţi dintre noi ne petrecem între 20 de minute - 2 ore zilnic utilizând metroul, poate ar trebui abordată o viziune mai complexă asupra acestuia.
(surse fotografii )

O săptămână cu mine - flirting in good faith

Nu vreau să transform locul ăsta într-un altar căruia să îi depun ofrande zilnice. Reproşurile de „cocă neînchegată” le primesc cu beatitudine pentru că statutul de enigmatică îmi oferă o oarecare siguranţă.
Tu nu eşti un blog, eşti pestera pe care o vizitez din când în când pentru a-mi auzi vocile.

Marea plantare sau filosofia datului la cazma

Eram oarece sceptică în legătură cu utilitatea amintirilor despre contemplatul artei agricole, în verile acelea lungi din fraceda-mi pruncie petrecută la bunici. Dar realitatea m-o bătut uşor pe umărul drept, cu falange firave şi gingaşe, ca de pianist instruit în muzica lui Ravel şi mi-a atras atenţia că toate informaţiile pe care le-am acumulat pe parcursul anilor îmi vor folosi la un moment dat. (oare când voi decela trebuinţa captivantelor discuţii de la opţionalul „educaţie pentru sănătate” din liceu?) Imaginile subconştiente despre arta manipulării obiectelor agricole au ieşit la iveală în timp oportun, la acţiunea organizată marţi (18.11.2008) de MaiMultVerde. Sunt un cetăţean model al acestei comunităţi, Feronia m-ar recompensa cu un job de damă de companie. Peste ani le voi arăta nepoţilor pomii pe care eu i-am ajutat sa pătrundă în viaţă (pămănt,după nevoi). Chestiuni vrednice de interes referitor la ziua de marţi:
- Încă nu am desluşit secretul reuşitei trezitului la 6 dimineaţa;
- Abilităţile mele de socializare intră în acţiune doar după 10 dimineaţa;
- Corporatiştii sunt asemeni febrei tifoide. Îţi trezesc stări tifice, splenomegalie şi tulburări digestive. (mulţumiri umile, Geo, {cel nici pe departe susceptibil de imparţialitate} pentru această revelaţie.);
- MaiMultVerde e o asociaţie extrem de bine organizată;
- Persoanele de peste 30 de ani nu înţeleg conceptul de „voluntar”;
- Sloganul „hate something, change something” este pertinent şi motivant.

Istorisiri cu şi despre metrou

Ştiţi cum copiii sunt învăţaţi (în cazurile cele mai fericite) să se spele pe mâini, pe dinţi după fiecare masă, să traverseze numai când apare culoarea verde? Pentru zgâmboii din Bucureşti ar trebui să se introducă o nouă regulă socială de bună conduită: respectarea regulilor de utilizare corectă a scărilor rulante. Am zis!
"Metroul Greu si Asociatia pentru Dezvoltare Urbana sustine mersul civilizat pe scarile rulante de la metrou. Veniti sambata, 22.noiembrie in statia Unirii 2, intre orele 11.00 si 12.00 si ajutati-ne sa dam exemplu de cum se circula corect pe scara rulanta. Evenimentul "Stationati pe partea dreapta" se va desfasura in prezenta voluntarilor si a mass-media."

Limita concepţiei

Conversaţii savuroase sau nu, pe stradă, în metrou, sub balconul cuiva, virtuale, reale, meschine, vederoase, incitante, în parc, în pădure, la munte, la mare, la un ceai, cuvinte printre acadele, mere, amintiri gimnaziale, liceale, postum, situaţii enervante, frapante, enumerări de sentimente, emoţii, impresii, te forţez, răbufneşti, te detest, mă iubeşti în ploaie, pe nisip, în iatac, pe parchet, zumzet de cărţi răsfoite, tipărite, dăruite, dimineţi poetice, arămii, dănţuite, uitate.
Plăcerea fantezistă a cuvintelor este că ele pot fi doar urma stiloului pe hârtie.

Arc pseudo-creativ de caricatură maniheistă

Motto-ul zilei: a scrie înseamnă a rescrie

Se făcea că freamătul turbat al motoarelor turate nebuneşte pe artera urbană ce se zărea anemic de la penultimul etaj al blocului îşi diminuase intensitatea. Ea stătea ghemuită în colţul dormezei, arcuindu-şi din când în când spatele, şi privea aparent meditativ la cerul ce îşi schimbase de acum culoarea în roşu – albăstriu, culoare uşor artificială în viziunea ei. Gândul îî zbură către omuleţul verde ( îî plăcea să pretindă că toate persoanele ce o răsfăţaseră la un moment dat în conversaţii savuroase erau verzi.) din seara precedentă. Oare cum i-a permis el să îi distribuie cu nonşalanţă mici răutăţi gratuite aromate cu o voce blajină, de persoană ce ştie că are atâtea de transmis, încât la moartea ei se va rezerva o pagină întreagă de comentarii maiestuoase în ziarul catalogat drept inoportun? Şi cum de i-a permis să pună rapid în aplicare soluţia ei de compromis referitor la împărţitul unei ţigări? Amintirea ţigării rupte la jumătate îi proptise o senzaţie înecăcioasă ce o determină să tuşească preţ de 32 de secunde. Cerul îşi concretiză de acum transformarea într-un albastru marin. Tumultul gândurilor îşi reluă linia anterioară. Anonimul acela meritase oare mai mult decat o pecete de rămas bun? Natura-i indecisă şi inconsecventă o irita în acea clipă. Îi revenea aluziv în memorie replica colegei de noctambulism nocturn „ mai bine regreţi ceva ce ai făcut decât ceva ce nu ai făcut”. Vocea vecinului de palier împunse liniştea vestibulului. Teribil, dragă, când nu îţi poţi auzi sunetul minţii datorită inciziilor turbulente din exterior. (sursă fotografie)