Dimineţi scăldate în ploaie

Mă îndrept timid, cu porbagajul umflat de bagaje, către capătul ţării.
Vânt la pupă, ciocoflenderi.

Scotocind prin sacul cu jucării

Zi călduroasă de vară, nu se anunţă ploi torenţiale sau evenimente neplanificate, prin urmare e momentul oportun pentru o curăţenie generală.
Iar partea cea mai grozavă la curăţeniile generale, dacă reuşeşti să te detaşezi de munca efectivă şi de praf, este faptul că de fiecare dată găseşti lucruri care să te transporte automat în copilărie.
Încercând să îmi aranjez, fără prea mult spor, un sertar folosit ca depozit, am regăsit câteva caiete din clasele primare. Probabil nu am renunţat la ele toţi anii ăştia pentru că au copertă drăguţă. Sau poate pentru că nu reuşesc să mă detaşez 100% de copilărie.
În fine, analizând caietele şi recitind compunerile din clasa a treia, cu titluri mai mult sau mai puţin ingenioase ("Visul din timpul zilei", "Bondacel îşi alege o meserie", "Regatul cuvintelor", "Un copil neascultător", "Zor şi Pată pe planeta de ciocolată" sau "Plac şi Plici pe planetă cu pitici") mi-am dat seama că scrisul meu de azi nu diferă cu mult de cel din perioada mea infantilă (da, scriu urât) şi că poate roşu nu era cea mai potrivită culoare pentru titluri.
Da, am mai remarcat şi primele tentative umile către introspecţie şi analize sociale. :D
"În gară" (titlu extrem de sugestiv şi original)
" Duminică seară am fost cu tata la gară, să o aşteptăm pe bunica. Am văzut multe trenuri şi foarte mulţi oameni grăbiţi. Trenul bunicii a sosit repede. Scârţâind puternic pe şine, a oprit chiar în dreptul nostru. Oamenii au început să coboare. Printre ei se afla şi bunica. Am alergat la ea şi am îmbrăţişat-o puternic. Fericiţi de reîntâlnirea cu bunica, ne-am îndreptat spre casă.
În urma noastră, liniştea a luat locul agitaţiei de mai devreme. Tristeţea şi frigul i-a învăluit pe copiii fără părinţi şi fără casă, rămaşi în întunericul noptii."

Before sunrise - reflecţii mai mult sau mai puţin calculate

Cred că oamenii suferă de singurătate. Oamenii în general. Nu ştiu dacă mai mult sau mai puţin decât în secolele trecute. Nici dacă mai mult sau mai puţin decât în secolele viitoare. Dar pe ce îmi bazez afirmaţia? Care sunt argumentele solide care să îmi susţină teoria?
Nu cred că am. Poate doar faptul că am remarcat tendinţa universală a oamenilor de a realiza proiecţii romantice asupra lucrurilor. ( proiecţii de genul - “ probabil că ploaia o să mă ude leoarcă şi o să fac o mare baltă în jurul meu în metrou, dar e romantic ca picăturile să îţi sărute genele;
sau - aş putea să îi pun zahăr în cafea, dar sunt sigură că o să i se pară oricum dulce pentru că mă are pe mine lângă el în dimineaţă asta;
ori - dacă e apus, soare, mare şi o scoică te zgârie, lin sau nu, probabil e momentul oportun să îi declar dragostea.
Nici nu mai e nevoie să vorbesc despre toate clişeele astea pe care le întâlnim prin filme. )
Sau să viseze cu ochii deschişi. Sau încercarea de a se izbi de ceilalţi în metrouri sau pasaje, din dorinţa, nerecunoscută mai mult ca sigur, de a simţi atingerea cuiva. Chiar şi a unui străin.
Lucru care mă face să mă întreb de ce relaţiile interumane sunt atât de complicate. De ce naturaleţea apare doar după zile, nopţi şi împărţirea unei prime căni cu ceai? Complicaţiile apar din vina noastră, desigur, dar chiar trebuie să devină un mecanism patologic? Sunt generaţiile viitoare predestinate să îşi piardă pe vecie intimitatea şi capacitatea de a comunica? Regresiunea psihică va fi datorată parţial singurătăţii? Prea multe întrebări pentru o minte ce îmbătrâneşte mecanic.
Simple lesson of the day: hug more and hug longer.

Concluzii succinte referitor la noaptea institutelor culturale

i. Nu e prea fun dacă nu participi într-un număr cât mai mare ;

ii. Gratuitatea poate conduce la haos şi kitch;

iii. E indicat să îţi alegi un singur public ţintă şi să depui efort pentru a satisface doleanţele acestuia;

iv. Bulevardul Daciei nu este luminat noaptea. Al naibii de iritant;

v. Muzicalurile frantuzeşti contemporane nu sunt prea reuşite;

vi. Românii îşi reprimă în mod automat natura bisexuală;

vii. Românii sunt excesiv de homofobi.

Voluptate casabilă, făcută falduri şi creţuri – exorcism al spaimei de prejudecăţi.

O incursiune mai mult sau mai puţin revelatoare în lumea galeriilor de artă bucureştene mi-a oferit ocazia unei timide analize sociale.
Astfel, un bărbat trecut de 40 de ani, plictisit de experienţa vieţii, incult în ale simţurilor, puţin voyerist, privea nelămurit galeria de nuduri încadrate perfect în ramă.
Cineva spunea că un om va aprecia calitatea unor nuduri sub formă de artă, doar după ce va lăsa deoparte voluptatea cărnii.
Privim mai întâi cu ochii de animal şi apoi cu cei de fiinţe raţionale.
Prin urmare, o expoziţie de fotografii ce ilustrează nuduri nu e numai un exerciţiu de dat cu presupusul în legătură cu verosimila calitate a fotografiilor şi realul talent al autorului ci şi o posibilitate de a compara, imita, de a stârni dorinţe, în ultimă instanţă.
În ceea ce mă priveşte, încă nu m-am decis dacă voyeurismul se manifestă în privinţa practicilor sexuale sau în privinţa celor sociale.
Şi asta pentru că lumea este un întreg laborator de observaţie.

Îndeletniciri văratice

Uite cum mi-am irosit 40 de minute din viaţă ţesălându-mi părul şi lungindu-mi genele, ca o veritabilă urmaşă a lui Eva. Spun irosit, pentru că este oricum mult prea cald şi probabil până la colţul blocului rimelul mi se va scurge pe faţă, transformându-mă în potenţiala nouă prietenă a celor din grupul emo, ce se strâng, fără greş în fiecare vineri în faţa mallului.
Şi pentru că oricum am fost abandonată (urăsc oamenii care nu răspund la mesaje, mailuri, telefoane) şi prin urmare pedepsită să fiu deprimată într-o zi de vară, îmi petrec existenţa în canapea fie cu un ochi în televizor, fie în calculator, fie cu amândoi pe o carte.
Cum se face că vara parcă zgomotul de la maşini se aude mai tare? Şi cum se face că toată lumea pleacă din oraş în căutare de himere nebănuite când se întâmplă atât de multe lucruri chiar aici?
Parol că scotocind prin boscheţii de la Romană ar putea fi o activitate plăcută. Poate am găsi chiar boschetul în care s-a împuşcat Urmuz.
Sau plimbatul cu metroul dintr-o parte într-alta a oraşului. Şi de ce nu se mai ţin bătăile cu flori ca în vremea vechilor Bucureşti?

Iniţiative cu caracter populist II

Pentru că este mult prea cald ca să încercăm măcar să arătăm decent în timpul zilei, propun să populăm străzile Bucureştilor noaptea, în încercarea frenetică de a ne culturaliza. Sub acest slogan, în realitate încerc să transform populaţia bucureşteană în animale nocturne.

Institutul Cultural Roman (Aleea Alexandru nr. 38)
Expozitie de fotografii "Atmosfera jazz"
Vlad Eftenie, Rares Avram, Bogdan Tutuneanu, Gabriel Barbu
21.00 Seara de proiectii de filme. :
Dimineata Regia: Radu Jude, Acasa , Regia: Paul Negoescu, Happiness, Regia: Sophie Barthes, Moment of Glory Regia: Hendrik Moonen, Tanghi Argentini" de Guido Thys, "Der Ostwind" de Kohl Galss, "Euthanasia" de Adrian Grenier si "Printed rainbow" de Gitanjali Rao.
23.00 Concert de jazz - Cristian Soleanu Quartet

British Council (Calea Dorobantilor 14)
18.00 program dedicat copiilor "Un britanic ii spune copilului tau o poveste"
Proiectia filmului 24 hour Party People

Institutul Francez (Bd Dacia 77)
19.30 Muzica si Cinema: Scurmetajele lui Chaplin acompaniate muzical de Emy Dragoi
00.00 Proiectie filme "La vie en rose/La Mome de Olivier Dahan" (2007), cu Gerard Depardieu si Marion Cotillard + o proiectie dedicata regizorului Michel Gondry

Institutul Cervantes ( Marin Serghiescu, 12)
Proiectia filmelor "Cria Cuervos" (1976) de Carlos Saura, "Cosas que nunca te dije" (1996) de Isabel Coixet si "Intacto" (2000) de Juan Carlos Fresnadillo.

Goethe Institut (Henri Coandă 22 )
"40 de ani de arta video in Germania"- 59 de filme semnate de diferiti artisti

Institutul Italian de Cultura (Aleea Alexandru, 41)
21.00 "Glasul lunii/La Voce Della Luna", de Federico Fellini.

Centrul Cultural al Republicii Ungare ( Batistei 39)
18.00 Concertul flautistului FÜLEP Márk, la pian GÁBOR József