joi, 19 martie 2009

Festivalul Next ediţia 3 - Scurt metraje, Brico contest, Gift Shop avem...

Next-ul 2009 reintră în acţiune cu o variantă îmbunătăţită, animată de fel de fel de lucruşoare ce sigur o sa vă determine să cumpăraţi o zebră şi să o vopsiţi în patrulatere deşănţate.
Primul pas: Brico Contest

Îți place să măsori, să desenezi, să tai, să lipești, să vopsești, să bați cuie... Adică, îți place să bricolezi? NexT te invită la BRICO CONTEST!

Îți trebuie o idee genială pentru UN OBIECT:

* Decorativ – fii cât mai creativ, obiectul tău va atrage privirile unui public de cinefili adevărați!

* Funcțional – creația ta va fi parte integrantă a decorului NexT de la cinematograful Scala.

* Hand made – poți folosi obiecte deja făcute pentru a le integra în proiectul tău, dar trebuie să realizezi și ceva făcut de mâna ta ;)

* Ușor transportabil – nu folosi materiale voluminoase și grele.

* Care să nu ocupe un spațiu mai mare de 1 mp – keep it simple! ;)

* Să conțină elemente din visual-ul NexT alăturat – logo NexT, omulețul și vestimentația lui (băscuța, cravata, ochelarii de soare), camera de filmat, căștile, microfonul, clacheta, geanta Nagra (de înregistrat sunet), norii și nu în ultimul rând, cățelul ;)

Selecția proiectelor

Organizatorii NexT vor selecționa din aplicațiile trimise, 15 proiecte care vor participa la concurs.
Selecția lor se va face după criteriile originalității, funcționabilității și realizării cât mai simple a obiectelor propuse.
În funcție de dificultatea execuției proiectului, de materialele necesare și implicit de costurile pe care le presupune realizarea lui, fiecare proiect selecționat va primi o sumă de bani (nu mai mare de 300 de lei) pentru punerea în practică.
Numele celor slecționați vor fi anunțate pe site pe 26 martie, ora 20:00.

Obligațiile participanților selecționați la concurs

După aflarea rezultatelor selecției, participanții se vor obliga să predea organizatorilor NexT obiectele create, până la data de 1 aprilie, pentru a putea fi expuse și integrate în decorul amenjat în foaierul cinematografului Scala.
Obiectele vor fi donate de participanți Societății Culturale NexT care le va folosi pentru promovarea activităților sale viitoare.

Premiul

Câștigătorul va fi desemnat prin vot de publicul festivalului și va fi premiat la gala de decernare a premiilor NexT.
Premiul constă într-o excursie de trei zile (transport și cazare) la Festivalul de Public Design de la Milano (18-26 aprilie), care include şi o acreditare la manifestările acestui eveniment de amploare.

Descarcă și completează formularul de înscriere și trimite-l la adresa brico@nextproject.ro până pe 25 martie, ora 20:00!

Notă: Din păcate NexT nu va putea acoperi costurile de transport și cazare ale unor eventuali participanți din provincie. Oricine își poate acoperi aceste cheltuieli este invitat să se înscrie la concurs!


sâmbătă, 14 martie 2009

Parabola microbuzului


Perioada februarie - martie a fost inundată în optimism profesional. Simţeam un avânt puternic din spate şi vocea omuleţului din urechea stângă ce mă ovaţiona gălăgios: " Şi ce dacă încă eşti timorată la interviuri şi nu ai un cv de mărimea cărţilor lui Dostoievski? It's all about second changes. Şi d-astea or să mai tot vină". Şi uite aşa ţopăiam eu pe stradă, sorbind cuvintele omuleţului şi imaginându-mi reuşite profesionale de anvergură, schimbări de mentalităţi, zile în care de drag te trezeşti la 6 dimineaţa numa' ca să te reîntorci la proiecte cu impact social major. ( ce să mai - mă şi vedeam pe o scenă mulţumind mamei pentru că m-a făcut individă cu picioarele bine înfipte în pământ) Toate bune până astăzi - 15 martie 2009 - când am fost reintrodusă într-o manieră brutală în starea de negativism profesional acut. Şi povestea începe aşa: Ghidată de ispita casei părinteşti, m-am îndreptat spre Eroii Revoluţiei, târâş grăbiş, cu scopul de a mă instala într-un autocar, pe un aşezământ cu vedere (a.k.a un loc la geam) şi de a continua lecturatul cărţuliei pe care o tot amân de câteva luni. Bun. Numa' că odată ajunsă în locul de rendez-vous observai că respectivul domn autocar tocmai ce decola. "Bummer", declar eu pentru sine-mi, "acum trebuie să mai aştept o juma' de oră". ( dacă îmi permiteţi, o să presupun că sunteţi novici în d-ale transportului către Giurgiu şi o să vă lămuresc că nu mai există tren, ce nu ocoleşte timp de 2 ore, direct către măritul municipiu de la inundaţiile din anii trecuţi / mai că ai crede că noi ca giurgiuveni suntem în tratative bune cu Dunărea, dar iacă nu/ astfel că mai rămâne doar soluţia cu autocarele/microbuzele.) Dar tocmai atunci când priveam eu îngândurată linia de tramvai, vine un nene la mine ( să-i zic "domn"?) : "Spre Giurgiu, donşoară?" Probabil i s-a părut că mimez un "da" pentru că a continuat "Haida!". Încă puţin surprinsă, îl urmez pe cetăţean mai după colţ, unde aştepta taciturn un microbuz ce părea să fi supravieţuit ultimului război mondial. "Eh, cel puţin ajung mai repede acasă" îmi dau eu încurajarea. Purced la îmbarcarea în microbuzul îmbibat în arome felurite, în timp ce respectivul cetăţean slash şofer culegea potenţiali pasageri prin aceeaşi metodă militărească. Acţiunea de persuadare a fost încheiată rapid aşa că în 10 minute eram ready to roll. Ţop hop, rapid peste linia de tramvai, ţop hop tăindu-i faţa unui alt cetăţean cu maşina în trafic, ce nu s-a sfiit să îşi prezinte nemulţumirea în mod plastic, ţop hop ajungem la ieşirea din Bucureşti. (okey, trebuie să încetez să mai spun "ţop hop"). Având în vedere că locurile nu fuseseră ocupate integral (motivul aveam să-l aflu mai târziu. se pare că respectivul nu plătise cotizaţia la Societatea Anonimă a Şoferilor de Microbuze Giurgiu, prin urmare nu putea participa la programul cu jumătatea de oră, de care vă spusei mai înainte) nenea şofer a oprit pentru a integra veseliei aromelor din microbuz şi pe nişte indivizi ce purtau voioşi la teacă sticlele cu coniac. " O să fie bine, atâta vreme cât se aşează în spate şi nu îmi răvăşesc aura", zic eu. Însă uitai să precizez că pe locurile din spatele meu se aflau nişte domniţe ce discutau grav despre dificultatea studiilor în cadrul liceului din Călugăreni, unde activau, şi despre cum o să fie gospodăria dânselor când vor fi înnobilate cu statutul de muiere măritată. "Fată, să vezi ce mi-a zis mie taică-miu. Fată, să vezi, cică, dacă nu-l fac de ruşine în sat, cică îmi face cea mai mişto nuntă. Cu maşini d-alea mişto, fată." Dar divaghez. Mă-ntorc la indivizii cu răchiul. Aceşti distinşi şi onorabili cavaleri au fost atraşi automat (precum muştele la...) de zâmbetele prostatice ale ocupantelor locurilor din spatele meu. Domni cu experienţă vădită de viaţă , au purces la curtări conversaţionale. " Să moară George, pisi, da dă unde eşti ? n-ai şi tu un id dă mess?" " Să moară George, da cum tă cheamă?" George, odraslă a lui Dumnezeu, desigur, avea să devină laitmotivul întregii conversaţii, după cum bine urma să aflu. Conversaţia a înaintat pe tărâmuri existenţialiste, asupra mutabilităţii sinelui: "Păsărică, hai să facem o poză. Mergem sâmbăta viitoare la discotecă?"
Iertare, chiar şi relatarea discuţiei îmi provoacă eroziuni mentale. Prin urmare, trec direct la motivul izbucnirii negativismului.
Cum va fi posibil în relativul viitor să reuşească o campanie de relaţii publice să modifice comportamente, să stimuleze schimbări de mentalităţi sau să responsabilizeze având în vedere că jumătate (sau mai mult) din populaţia ţării este formată din tocmai acest tip de indivizi?

Parol că demersurile specialiştilor în relaţii publice din România sunt sortite apodictic eşecului.

Sursă foto

marți, 3 martie 2009

"Hello Madalina"


"After reading the 2500 applications we finally selected the participants. Herewith we would like to officially invite you."
Ce faci atunci când îţi dai seama că ai fost selecţionat, când tu aproape uitasei că trimisesei formularul, gândindu-te că oricum şansele tale de a fi în realitate ales sunt minime?
Păi ţopăi într-un picior vreo 23 de minute, eşti tentat să scrii hieroglife pe tavan ( decorarea locuinţei prin creaţiuni personale ) şi apoi îi suni pe prieteni ca să le urli în ureche. Desigur că ei nu înţeleg motivul entuziasmului tău (urechea umană nu prea distinge cuvinte printre urlete) prin urmare trebuie să reiei, de astă dată mai calm, relatarea veştii.
Apoi începi să te gândeşti de ce ai avea nevoie (cu toate că plecarea este peste 2 luni), să cauţi exact locaţia pe hartă, să te interesezi de curse, aeroport şi de cunoscuţii pe care i-ai putea vizita dacă tot ajungi prin zonă.
Şi apoi omuleţul raţional din urechea stângă îţi transmite sub cea mai docilă formă că încă nu ai terminat de lecturat pentru seminarul de mâine.
Închizi toate paginile de google, însoţindu-te de cel mai tâmp zâmbet posibil şi îţi aduci aminte că discutai despre experienţele din afară exact ieri, la o cană de ceai.
sursă foto