Reuniune: un an de la finalul liceului. (dar eu sunt dacă, domne, fie ce-o fi!)

Îmi aduc cu luare aminte de peripeţiile din liceu, ca de nişte experienţe bune de îndesat în rucsacul pregătit pentru aventurile cotidiene.

Reţin, desigur, lucrările cu caracter dramatic de la română, ticurile verbale ale profesoarei de istorie, crenvuştii de pe scările profesorilor din clasa a 9, repetatele cerinţe ale directoarei în legătură cu fondul şcolii sau imaginile cu ţigări fumate pe ascuns într-un colţ de clasă.

Ţin minte şi semi - eşecurile mele latineşti după descoperirea subită, într-o noapte, a esenţei mele dacice. ("vasazică d-asta nu mă împac eu cu conjugările alea." îşi spuse alter-egoul dac al Mădălinei într-o ceţoasă noapte de noiembrie. )
Desigur, cauza pledată maiestuos în faţa profesoarei de latină nu a avut tocmai efectul scontat. Dar să nu vorbim de lucruri triste aici.
Îmi mai aduc aminte şi de dimineţile petrecute în compania liniştii holului de la etajul 1 sau de oglinda cu iz de curte franţuzească din secolul 19.
Şi îmi mai aduc aminte o mulţime de alte lucruri pe care nu o să le mai enumăr pentru că mă aşteaptă, mereu fidelă, ca o amantă bătrână, imagologia.
Confesiune etichetată dramatic.