duminică, 18 mai 2008

Iniţiative cu caracter populist


Ieri am semnat condica prezent la acţiunea "Noaptea albă a muzeelor". M-am perindat năucă prin oraş în căutare de muzee, făcând slalom printre oameni, copii şi maşini. Şi asta pentru că bucureştenii par a fi extrem de receptivi la astfel de acţiuni. (probabil gratituitatea i-a atras în primă fază). Nu înţeteg totuşi de ce dacă insistă să se alinieze iniţiativei europene (ziua muzeelor) coordonatorii nu o fac în adevăratul sens al cuvântului. Am întâlnit angajaţi adormiţi, plictisiţi ,chiar iritaţi că au fost nevoiţi să îşi petreacă noaptea la serviciu, care la miezul nopţii fix au aplicat verdictul: "Muzeul s-a închis. Îndreptaţi-vă spre ieşire". În altă parte a oraşului am fost întâmpinaţi, noi tinerii dornici de culturalizare, de afişe care anunţau indisponibilitatea tehnică, dar care specificau că deşi azi nu este deschis a fost totuşi intrarea liberă pe 10 mai. Important este de altfel ca publicul să reţină disponibilitatea instituţiei respective în alte ocazii. Pentru că faptele din trecut depun mărturie şi pentru activitatea din prezent. Uşor dezamăgită, uşor deshidratată, am lăudat totuşi agitaţia de pe străzile capitalei la 3 dimineaţa. De data aceasta Bucureştii au fost treziţi din obişnuitul somn nu doar de copii teribilişti urbani, personaje dubioase dar pitoreşti sau animale nocturne ci şi de respectabili cetăţeni cu odrasle de mână.

Un comentariu:

Miruna spunea...

Am fost si eu la Noaptea Muzeelor... Ai dreptate, se putea mult mai bine, insa e, totusi, de laudat initiativa. Nu stiu a cata editie este, dar nu cred ca are loc de multi ani. E nevoie de timp pentru a crea o organizare perfecta, dupa cum e nevoie de timp si pentru a educa publicul, atat intern, cat si extern. Sunt convinsa ca la anul, cand vom merge, vom fi mult mai incantate.