luni, 19 mai 2008

„Ciudată fiinţă ce eşti!”. Ce culoare are viaţa ta?


Sunt apatică, empatică, poate chiar nebună. Sunt sincer convinsă că nimănui nu-i pasă de melodramatismele mele şi totuşi continui să le pun în vizorul lumii. O numesc masochism pentru că în realitate doar înşirui pe blancul paginii cuvinte al căror sens doar eu îl înţeleg. Aproape trăiesc durerea copacului căruia i se rup crengile atunci când primesc critici, dar criticile sunt mereu constructive şi cu rol înălţător. Nu conştientizasem până acum că fluturaşii în stomac pot semnifica şi ceva rău, ca tunetele fără ploaie.
Am uitat de unde a pornit ideea asta. Poate de la un film, o poză sau de la gândul altcuiva ce mi-a ajuns la urechi prin aer.( It’s like the wind. You just gotta sense it.)
Acută lipsă de concentrare. Sunt cel puţin cinci cărţi pe care le-am început şi abandonat. Ce surpriză – le subestimez. Tratez cărţile cum tratez oamenii.
Probabil sesiunea o să vină şi o să treacă, fără ca eu să îi acord vreo importanţă. Mă gândesc că în urmă cu un an eram altfel. Poate chiar dulce în naivitatea mea ignorantă.
Acum nu ştiu ce sunt. Sau dacă sunt. Ştiu doar că zilele par să treacă fără ca nimic să se întâmple. Mă zbat în nelinişte, prinsă între dormitor şi sufragerie. Se mai inserează printre aerul stătut de baltă doar câteva ore de aer nocturn în care am impresia că sunt rebelă şi că trăiesc cu adevărat. Sunt o ratată şi îmi ţip mie „vreau să simt”.
Dar eul meu nu răspunde. Şi el e apatic, empatic, poate chiar nebun.

Un comentariu:

Mihail Musat spunea...

Cum ai ajuns aici? Vrei sa iesi din asta? ...vrei sa evadezi din acest "prugatoriu" trait pe pamant?

PS: Multumesc ca m-ai pus la blogroll! :)