Povestea unei conexiuni urbane - o odă pentru Bucureşti

Iubirea sau ura pentru Bucureşti s-a transformat deja în polemică, în lupte imaginare între gladiatorii bucureşteni şi invadatorii provinciali. Disputele intense asupra frumuseţii sau monstruozităţii capitalei se regăsesc pe toate drumurile (a se citi site-urile). Sunt mulţi cei care îşi încarcă buzunarele cu pietre şi iau poziţia de atac împotriva bătrânului oraş, denigrându-l în voie, acuzându-l de mizerie, nefamiliaritate, barbaritate poate chiar banalitate comparativ cu măreţele surate europene. Fiind familiarizată cu Bucureştiul încă din fragedă pruncie, însă nelocuind efectiv în oraş, mărturisesc, roşind, că îmi încorporasem aceeaşi atitudine negativistă. Mărturisesc, de asemenea, că eram atrasă spre dependenţă de meleagurile ardelene, încoronând Clujul sau Sibiul, dându-le astfel permisiunea de a-i râde în nas capitalei. Dar schimbările s-au ţinut lanţ odată cu începerea demersului universitar, pentru că Bucureştiul îşi schimbă faţada atunci când renunţi să îl priveşti prin geamul unei maşini. Desigur, are perspective, are faţade, se joacă cu imaginile precum soarele se joacă cu norii, este avangardist spre grotesc uneori şi vanitos de renascentist alteori. Are prea multe hârtiuţe ce se ascund după prea puţinii copaci, vara este sinistru cum asfaltul ţi se lipeşte de noile perechi de sandale, reclamele ţi se par ordinare în serile de toamnă, iar comercianţii ambulanţi te agasează aproape la fiece pas. Praful îţi murdăreşte gulerul cămăşii, muncitorii nu te lăfăie în complimente eminesciene, nu regăseşti în orice colţ amintirile din urba natală şi te poţi simţi al naibii de singur în pasajele suprapopulate din ultracentral. Şi cu toate acestea, Bucureştiul te învăluie, te ciupeşte de mână şi te trimite într-un necunoscut atrăgător. Clădirile îţi zâmbesc pe sub mustăţi, cititul în parcurile găsite întâmplător este aproape orgasmic, iar sentimentul de unicitate devine plăcut de acut. În fiecare zi eşti doar tu şi Bucureştiul tău. O să te deranjeze un milion de lucruri, o să te vrei în braţele mamei, o să vrei să urli cât te ţin plămânii, te vei simţi nesigur şi singur, însă străzile îţi vor readuce o surescitare senină. De parcă ai fi ridicat pe un covor de frunze undeva deasupra blocurilor de 10 etaje, deasupra reclamelor, deasupra traficului de la Romană, acolo unde rămâneţi doar voi doi: pentru că Bucureştiul are calitatea miresmatică de a se dezvălui fiecăruia în parte.