Euforia simplităţii sau contorsionarea realităţii

Există persoane de care ai vrea automat să te îndrăgosteşti. La modul acela copilăresc, ca de o păpuşă frumoasă din porţelan sau de o acadea mare şi verde. Te simţi automat atras de ele şi parcă vă găsiţi într-o mulţime de alţi oameni. Parcă sunteţi uniţi de un fir imaginar (să nu o numim totuşi chimie deşi tenta sexuală e reală) în aceeaşi direcţie. ( în cazul ăsta gravitaţia nu acţionează ca o curvă {pardon pentru descărcarea de limbaj colorat pentru cei slabi de înger, pudici sau snobi} cum face în cele mai multe dintre situaţii - cel mai simplu exemplu este împiedicarea sistematică a zborului.) Sunt acei oameni cu care poţi vorbi despre orice, oricând, pentru că te fac să te simţi total în largul tău şi ajungi chiar să le mărturiseşti fanteziile cele mai absurde pe care nu ai fi crezut vreodată că le poţi mărturisi unei persoane mai devreme de câteva luni de relaţie temeinică.
Sunt persoanele pe care simţi nevoia să le îmbrăţişezi poate mai des decât ar trebui şi pe care le întâmpini întotdeauna cu un surâs (indiferent dacă e zi nefastă ori ba sau dacă părul îţi stă absolut înfiorător).
Şi te îndrăgosteşti progresiv cu cât afli mai multe detalii despre viaţa lor, detalii pe care începi să le adori şi cărora le duci dorul în lunile singuratice de iarnă. Sau poate te îndrăgosteşti înainte de a le cunoaşte, doar pentru că ai citit înscrieri din jurnale sau le-ai zărit o secundă într-un colţ de lume, ochii vi s-au intersectat şi în exact acel moment aţi simţit că sunteţi conectaţi într-o altă dimensiune a universului. (Nu, nu sună a stalking. Pas du tout. Se numeşte conectare profundă.)
And that makes me wonder: cum oare este posibil să ajungi la o stare de suficienţă (sau exaltare dacă doriţi) într-o singură relaţie?
Chiar putem avea pretenţia că o singură persoană ne poate completa într-un totul?
Nu provocăm prea mult mâna destinului în tentativa noastră de a găsi Feţi Frumoşi şi Ilene Cosânzene într-o lume aflată sub o iminentă inautenticitate? Încep să îmi inrădacinez teoria conform căreia nu este sănătos să îţi limitezi orizonturile doar spre perfecţiune.