Ploaia e întotdeauna mai caldă primăvara

E trist atunci când îţi încalci propriile reguli, ce cu multă muncă s-au sedimentat în fiinţa-ţi.
Este şi mai trist când conştientizezi acest lucru şi cu toate că te priveşti obiectiv, din spatele unui geam de sticlă murdar, nu reuşeşti să te detaşezi de sinele acela care parcă putrezeşte ca un măr plin de viermi.
Şi te întrebi atunci, cum de ai ajuns să fii persoana aceea, ce îţi crează repulsie grotească, care aşteaptă tăcută şi nevrotică lângă telefon. De parcă ai aştepta ca cineva să te treacă peste viaţă, ghidându-te numai din sforile imaginare ce îţi constitue existenţa.
Dar viaţa e mai mult decât un telefon care nu sună.
Şi pe deasupra oamenii sunt nişte creaturi dubioase, care nu spun niciodată lucrurile potrivite la momentul potrivit, dintr-un dumnezeu ştie care motiv.