miercuri, 4 iunie 2008

Nu este prejudecată. Doar nu te plac.

Sunt oare eu singura care a observat faptul că la facultate, atunci când te prezinţi, nu mai e suficient să spui doar numele, ci şi zona/localitatea din care eşti? Şi nu neapărat pentru că interlocutorii nu ar reţine numele tău sau pentru că unele dintre acestea au fost atât de folosite într-o anumită perioadă (deşi este adevărat. Cât de puţin originali au putut fi părinţii din 1987/1988/1989? Câţi Andrei, Alexi sau Andre poţi cunoaşte într-o viaţă? Se poate oare ajunge, undeva pe parcurs, la saturaţie?) încât ar fi derutaţi de posibila repetiţie.
Ci datorită faptului că judecăm persoanele şi din acest punct de vedere. Aproape toţi avem cel puţin o prejudecată. Şi cum domeniul prejudecăţilor este atât de larg, zona geografică din care provii de ce ar face o excepţie?
Clasificare? Greu de făcut, dar sunt cunoscute prejudecăţile oltenilor împotriva moldovenilor, ale moldovenilor împotriva oltenilor, muntenilor împotriva maghiarilor şi lista poate continua până la nivel de oraş.
Am cunoscut numeroase persoane care spuneau că detestă bucureştenii pentru că sunt atât de....bucureşteni. N-am avut totuşi curiozitatea să îi intreb ce înţeleg ei prin „atât de bucureşteni”.
Întrebarea este : care ar putea fi metodele prin care noi, oamenii, am putea scăpa măcar de jumate din prejudecăţile pe care le considerăm mai mult sau mai puţin justificate?
Sau poate ar trebui să ne lăsăm mai întâi convinşi să ne dorim să renunţăm la acestea.
La o adică.....nu sunt giuvaeruri preţioase. Sau.....da?

2 comentarii:

Cora spunea...

Postul tau imi aminteste de o faza de pe la inceputul facultatii cand eram stransi in curtea din A040 si un anume X intreaba "Nu-i asa ca bucurestenii is naspa?", la care toata lumea "da, da!". Eu le-am zis atunci sa aiba grija ca si eu sunt din Buc. la care toti incepusera sa mi se scuze:))

Dans les yeux d'Émilie spunea...

=))))
eu imi aduc aminte ca si alex spunea ca cei din provincie sunt mai de treaba decat bucurestenii.
reneg total aceasta teorie. doar tu esti bucuresteanca. :P