Pécs - o promenadă ungurească

Printre decizii de stăpânire a viitorului într-un mod mai mult sau mai puţin radical, gândurile îmi flutură la prietenii de peste mări şi oceane, munţi şi castele presărate de nisip, oamenii primelor mele emoţii europene, primelor trepte suburbane.
Mă uit la fotografii ce se derulează înaintea-mi parcă aruncate de-a valma şi tânjesc după oraşele care te prind de mână şi nu îţi mai dau drumul vreodată.
Suspinele curg gârlă la ideea că nu voi mai apuca să-i revăd vreodată pe omuleţii de pe tărâmuri îndepărtate.
Dar sentimentalismele îşi şterg nasul, delicat, în batista brodată şi îşi întind gâtlejele către locaţii mai apropiate, aşteptate cu respiraţia oprită şi bagajul la uşă.
Desigur, evenimentele sociale nu se pot repeta la infinit, însă chiar trebuie să meditez conştiincios la realitate de pe acum?
Nu, o să-mi mai dau răgaz o lună, o lună în care să uit că trebuie.
Sursă foto