Înscrisuri postum tardive - Ave Deutschland

Am lipsit cam mult de-acasă şi mireasma-mi s-a cam scurs prin crăpătura din colţul stâng al geamului. Am finalizat incursiunile europene tocmai când mi s-a deschis apetitul pentru cele africane. Nu-i bai, natura-mi optimistă îşi revarsă şoaptele asupra scepticismului românesc în cea mai pură formă şi-mi zice: îi o grămadă adunată frumuşel de timp în desagă. Germania e o ţară foarte locuibilă. Suficient de locuibilă încât să te dezveţi de la programul nonstop al supermarketelor, de la audierea opţiunilor muzicale ale celorlalţi cetăţeni în trafic sau în metrou, de la regula cu "nu călcaţi iarba, că vă ia...muma pădurii şi vă fierbe în ceaunul ei smolit", de la şoferi care te trimit la skydiving gratuit când încaleci o zebră verde sau de la ăl bogdaprostea pe care îl rosteşti în gară când afli că dânsul, şi anume trenul, mai întârzie o leacă ( dacă îi sub o jumătate de oră nici măcar nu îmi ridic privirea). Cu greu, dar te înveţi. Şi cu ce mai te poţi învaţa cu chiu şi bai? Cu mersul pe bicicletă ( pe străzi, pe trotuare, prin parcuri - pot aici să subliniez cu două linii parcuri?), cu lăfâitul pe iarbă în timp ce îţi fâlfâi paginile din Hesse, cu patiseriile nemţeşti, cu mirosul de flori de pe străzi, cu oamenii care te direcţionează corect sau care te ajută cu bagajul, cu sistemul lor de căi ferate, cu vânzătorii care îţi fac cadou produse, cu librăriile pe 2 etaje şi secţiunile de limbi străine, cu liniştea din cartiere şi nu în ultimul rând cu berea nemţească. Asta-i cea mai grea parte. Până una alta, investighez comunicările intercontinentale, toate pe fondul sesiunii. Sau al petrecerilor în cinstea sesiunii. Una sau alta.
(foto multe - cunoaştem - what can I do if I'm a photo whore?)