miercuri, 22 aprilie 2009

Dor de ducă


Termenii în care îmi desfăşor timpul, măsurat în minute lipsă, sunt un amestec de reiterare a aceloraşi sunete, răsfoire a cărţilor ce îmi populează noptiera aproape de pe vremea bătăilor lui Mircea cu turcii, de, aşa-i când nu mai treci pe acasă 100 ani în cap, şi o amorţeală notorie ce gângureşte şuete imaginare cu personaje interbelice de anvergură. Moda cu Balcicul, cinismul intelectual şi libertinajul comportamental ce plutea în jurul duduilor interbelice mă încântă chiar mai tare decât ideea unei veri răscolind muzee europene.
Vara aproape că-şi întinde tentaculele amorţite în bătaia liliacului bătut din faţa geamului.
El Negro - Liniştea
Sursă foto

2 comentarii:

Evergreen spunea...

frumoasa piesa.

Nu inteleg de ce ne masuram timpul in minute lipsa...

Dans les yeux d'Émilie spunea...

probabil pentru ca e mai usor sa vezi tumultul esafodolui decat astamparul peisagistic din spatele lui.