Iarna se descrie de la sine printr-un peisaj sistematic de copaci bătrâni (iarna îi încarcă cu 100 de ani), frunze adăpostind crengi putrede, note muzicale aruncate de-a valma din etajul 9 al unei garsoniere. Imagini aneantizate sau nu despre o copilărie lângă o sobă roşiatică sau frigul unei străzi ce foşneşte frenetic într-un cotlon fantasmagoric şi delirant al minţii. O masă dreptunghiulară, amorţită de timp îşi dezvăluie simbolistica familiară, privită prin ochii unui copil ce crede că unei păpuşi nu îi poate reteza nimeni capul. Luminiţe uşor kitchioase pălpâie pe o stradă unde vrei să îngheţi, într-o aură mensuală uşor anormală. Cărţi dragi de poveşti aliniate perfect pe sertarul unui birou anemic. Haine moi în care te-ai purifica periodic fără teama vestigiilor prea prozaice, totul pe fondul unei delăsări paradiziace. Rotirea unui carusel imaginar ce aproape te sugrumă, te indispune, dar te adulmecă şi nu îi poţi rezista. Siguranţa luminii bâjbâite ce poartă paşii încărcaţi spre casă. Nu ştiu dacă zăpada va fi la fel de candidă în Bucureşti.
Postări
Un comentariu:
multam de trecere, binete, observatie si mai asteptam.
Trimiteți un comentariu